Airsoft la Botosani: Lupta pentru Codrii de Arama 2012

Detalii
Comentarii
Galerie foto
Harta

In perioada 8-10 iunie 2012, in arealul centrului de agrement „Codrii de Arama” din localitatea Agafton, la 11 km de Botosani, va avea loc editia a 2-a a concursului national de airsoft (impuscaturi cu bile de plastic) „Lupta pentru Codrii de Arama – Rebeliunea”, ce va reuni aproximativ 150 de participanti din Botosani, Suceava, Iasi, Bacau, Bucuresti, Baia Mare, Timisoara, Piatra Neamt, Lehliu Gara si Gura Humorului.

Prima zi a evenimentului, organizat de catre Clubul Sportiv Airsoft Botosani in parteneriat cu Directia Judeteana pentru Sport si Tineret Botosani, va fi rezervata primirii concurentilor si briefing-ului, intrecerile propriu-zise urmand sa se desfasoare pe parcursul zilei de sambata, intre orele 9:00 si 18:00. Se va juca dupa regulamentul de MilSim (Simulare Militara/Military Simulation), acesta combinand airsoftul cu elemente militare: echipament de lupta, armament, munitie, statii radio, hrana , busola , harti ale zonei, misiuni. La finalul zilei, dupa ora 21:00, cei mai abili luptatori vor fi rasplatiti in cadrul festivitatii de premiere, bucurandu-se, alaturi de toti cei prezenti, de un concert sustinut de catre formatiile Fara Zahar si Odyssey.

Evenimentul se va incheia duminica, pentru doritori urmand a se organiza un joc in alta locatie, in maniera CQB-Urban. (foto: codrii-de-arama.webs.com)