Automobilism - Timisoara: Timis Rally 2012

Detalii
Comentarii
Galerie foto
Harta

Dupa un debut in forta la Brasov, Campionatul National de Raliuri Dunlop 2012 se muta la Timisoara si, apoi, in zona Lugoj - Nadrag, acolo unde, in zilele de 27 si 28 aprilie, va avea loc cea de-a doua etapa a sa, Timis Rally, in organizarea CS AMC Racing Hunedoara, avandu-l ca presedinte pe fostul campion mondial la box si fost campion national de raliuri (2003), Mihai Leu.

Desfasurata sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv, competitia se va derula pe 395,44 kilometri de asfalt, traseul cuprinzand 12 probe speciale, ce insumeaza 108,10 kilometri.

Startul intrecerilor va fi dat vineri, la ora 15:31, in parcarea Iulius Mall Timisoara, in aceasta zi fiind programata superspeciala Timisoara Rally Show, ce se va derula in centrul orasului, pe un traseu de 1,3 km, in zona Podului Traian.

Celelalte 11 probe speciale ale Timis Rally se vor desfasura sambata, startul acestei zile urmand a fi dat la ora 8:01, la SC Lucprest Bomet SRL din Lugoj (Str. Drumul Fagetului, nr.111).

Competitia se va da pe specialele Nadrag, Matnicu Mic si Fardea Lac, ce vor fi parcurse de cate trei ori, si pe cele de la Surducu Mic si Hauzesti, care vor fi parcurse o singura data.

Timis Rally 2012 va avea finish-ul la Iulius Mall, in jurul orei 19:00, acolo unde va avea loc si festivitatea de premiere, programata pentru ora 22:00.

Inscrierile se fac pana la data de 13 aprilie (ora 20:00), pe adresa office@autorally.ro, in limita a 70 de automobile. (foto: topp-cars.hu)