Baschet copii, Brasov: Cupa Decathlon 2014, inscrieri

Detalii
Comentarii
Galerie foto
Harta

FunSports si Decathlon, avand ca partener tehnic Federatia Romana de Baschet, organizeaza, la Brasov, in zilele de 31 mai si 1 iunie 2014, turneul aniversar de baschet pentru copii Cupa Decathlon, prilejuit de sarbatorirea Zilei Internationale a Copilului.

Competitia se desfasoara incepand cu ora 8:00 a zilei de sambata, pe 4 terenuri amenajate in parcarea magazinului Decathlon din Brasov, meciurile urmand sa fie disputate simultan la categoriile minibaschet fete, minibaschet baieti, babybaschet fete si babybaschet baieti.

Jucatorii primelor 3 echipe din clasamentul fiecarei categorii vor fi rasplatiti cu diplome si cupe, dar si cu mingi de baschet pentru ocupantii primului loc, rucsaci sport pentru cei situati pe pozitia a doua si bidoane de apa pentru cei de pe locul 3. Inafara acestora, organizatorii promit surprize placute pentru toti participantii si tricouri oferite ca premii speciale.

Inscrierile se fac pana la data de 15 mai, prin solicitare scrisa din partea cluburilor, la adresa office@funsports.ro sau prin fax 0268.311.266. Taxa de participare este 200 de lei/ echipa. Mai multe informatii despre Cupa Decathlon la minibaschet si babybaschet gasiti pe www.funsports.ro.