Calatorie spre Centrul Pamantului 2015, concurs de ciclism in Salina Slanic Prahova

Detalii
Comentarii
Galerie foto
Harta

Popularitatea ciclismului in Romania se bucura de o crestere din ce in ce mai vizibila, iar organizatorii de evenimente, fie ca sunt acestea expozitii sau concursuri, sunt la randul lor din ce in ce mai multi la numar, dar si din ce in ce mai indrazneti.

Cel mai bun exemplu este concursul de mountain bike cross country (XCO) care se va desfasura in interiorul minei de sare de la Slanic Prahova, denumit sugestiv Calatorie spre Centrul Pamantului.

Doua manse si o finala

Evenimentul are loc in ziua de 22 februarie 2015, duminica, iar la start se vor putea alinia maximum 300 de concurenti. Cei 300 de participanti vor fi impartiti in doua grupuri egale care vor concura in doua manse. Primii 150 din cele doua manse se vor califica apoi pentru finala.

Calatorie spre Centrul Pamantului se afla anul acesta la a 2-a editie si doreste sa devina unul din evenimentele de referinta pentru ciclistii care pedaleaza din placere si care, din cand in cand, doresc sa mai dea drumul la robinetul de adrenalina cu ocazia unui concurs.

Traseu de 3 km in subteran

Concurentii care vor lua startul vor avea de pedalat un traseu lung de 3 km pe care il vor parcurge de mai multe ori in limita timpului alocat de organizator. Cand timpul s-a terminat, castigator va fi declarat concurentul care a facut cele mai multe ture in cel mai scurt timp.

Traseul de 3 km se desfasoara in sala mare a salinei, sala Unirea, pentru 2 km, si inca 1 km pe tunelul de acces care iese spre suprafata. Traseul este in întregime luminat, insa concurentii vor fi obligati sa-si instaleze o lumina alba in fata si una rosie in spate. De asemenea, casca de protectie pentru ciclism este obligatorie. Pentru a putea lua startul, concurentii trebuie sa achite taxa de participare in valoare de 50 lei sau 60 lei, in functie de data la care s-a facut plata.

Intreceri pe uscat, indiferent de vreme

Calatorie spre Centrul Pamantului este un eveniment unic in Romania si nu ne-ar surprinde sa fie chiar si in lume! Concursul se va desfasura la o adancime de 208 metri si, pentru prima data, nu conteaza care sunt conditiile meteo de la suprafata. Indiferent daca ploua, ninge sau viscoleste, concurentii se vor bucura de o temperatura constanta de 12 grade si o suprafata de rulare uscata. Din acest motiv am si ales sa desfasuram aceasta prima editie iarna, pentru a permite pasionatilor de ciclism sa-si mai dezmorteasca rotile si pedalele in acest sezon mai putin velo-prietenos.

Ciclismul, promovat in randul copiilor

Organizatorii, Asociatia Sportiva TransalpinBike si Societatea Nationala a Sarii SALROM, vor face insa mai mult decat doar sa ofere ciclistilor un concurs in toiul iernii. Copii de la scoala din Slanic vor fi invitati sa asiste la eveniment pentru a fi familiarizati cu ciclismul si cu sportul in general. Apoi, publicului ii vor fi impartite trompete, vuvuzele si fluiere, pentru ca acestia sa poata incuraja sportivii si crea o adevarata atmosfera de competitie.

Program normal de vizitare a salinei, pe durata competitiei

Legat de vizitatori, vestea buna este ca salina nu va fi inchisa publicului larg in ziua concursului. Cine a ales sa viziteze mina, va putea in continuare sa o faca, beneficiind in acelasi timp de un spectacol pe cinste din partea concurentilor. Traseul biciclistilor va fi bine delimitat si supravegheat de arbitrii de cursa si nu va interfera cu planurile turistilor.

Calatorie spre Centrul Pamantului 2015, informatii pe scurt:

- data eveniment – 22 februarie 2015

- tip eveniment – concurs ciclism MTB / Cross Country

- taxa inscriere 50 lei sau 60 lei in functie de data platii

- locuri limitate la 300 de concurenti

- traseu – in bucla, lung de 3 km, care va fi parcurs de mai multe ori in timpul alocat de organizator

- cronometrare cu cip electronic

Informatii detaliate despre concurs puteti gasi pe site-ul evenimentului www.calatorie.transalpinbike.ro si pe pagina www.facebook.com/calatorie. Imagini de la editia precedenta puteti viziona in galeria foto a acestui articol. (comunicat: DMA-PR, galerie foto: Dragos Constantin)