Ciclism, Arad: Moneasa Mountainbike Maraton 2013

Detalii
Comentarii
Galerie foto
Harta

La sfarsitul acestei saptamani, statiunea Moneasa din judetul Arad gazduieste intrecerile celei de-a 2-a editii a competitiei de ciclism Moneasa Mountainbike Maraton, in organizarea Clubului Sportiv Bike for All, cu avizul Federatiei Romane de Ciclism (FRC).

Concursul se desfasoara sambata, 29 iunie 2013, incepand cu ora 10:00, pe doua trasee adaptate pregatirii sportive a concurentilor. Astfel, ciclistii mai putin experimentati vor avea la dispozitie cei 30 km ai traseului Hobby, iar sportivii cu multe ore de pedalat la activ se vor intrece pe traseul Maraton (65 km).

Clasamentul, la feminin si masculin, va fi stabilit pe categoriile de varsta 18-29, 30-39, 40-49 si +50 de ani, cu mentiunea ca la traseul scurt se va concura si in categoria 14-17 ani. De asemenea, la traseul maraton va exista si categoria Elite, rezervata sportivilor legitimati la FRC sau la alte federatii.

Inscrierile se pot face la magazinul Bike Alpine din Arad (Str. Dobra Tribun 7), pana la data de 27 iunie (ora 18:00), sau la fata locului, la pizzeria Costes din Moneasa, pe 28 iunie, intre orele 17:00 si 21:00, sau in ziua concursului, intre orele 7:00 si 9:00. Mai multe detalii gasiti pe www.moneasamountainbike.ro.