Ciclism MTB, Urlati (Prahova): Maratonul Vinului 2014

Detalii
Comentarii
Galerie foto
Harta

Duminica, 8 iunie 2014, are loc Maratonul Vinului, maraton caritabil de mountain bike ce se desfasoara pe dealurile de la Urlati, judetul Prahova, la 80 km de Bucuresti. Aflat la cea de-a patra editie, evenimentul urmareste sa aduca la start 600 de participanti, in patru variante de cursa.

Curse pentru incepatori si avansati

Anul acesta, pentru prima data in istoria sa, maratonul are o componenta non-competitiva, necronometrata, sub forma unei ture de 18 km, pentru toti cei ce au debutat recent in mountain bike si doresc sa-si testeze abilitatile si anduranta fara sa fie nevoie sa concureze cu timpul sau sa parcurga distante pentru care inca nu sunt pregatiti.

In varianta competitiva, cursa este de tip XCO, cu opţiuni de 36 km si 54 km, respectiv 2 sau 3 ture de 18 km, fiecare tura avand o diferenta de nivel de 400 m si 2 zone de alimentare. Varsta minima pentru participare este de 14 ani, participantii cu varsta intre 14 si 17 ani, la data concursului, putand participa doar cu acordul scris al parintilor sau tutorilor.

Traseele competitiei

Traseul are startul si sosirea in fata Primariei din centrul orasului Urlati. Are urcari si coborari, pe drum de pietris si iarba, cel mai mai inalt punct al sau fiind situat la o altitudine de aproape 400 m. Pantele au o inclinatie medie de 5-7%, ajungand pe unele portiuni la 15%.

In paralel cu circuitul principal exista si opţiunea Family Tour, un traseu separat, destinat copiilor, parintilor si tuturor celor ce isi doresc sa se bucure de o plimbare usoara de 10 km prin imprejurimile incantatoare ale orasului Urlati.

„Energia si pasiunea de care echipa noastra de voluntari da dovada in organizarea maratonului de mountain bike de la Urlati este pe deplin recompensata de numarul de ciclisti in crestere de la an la an. Pentru ca traseul aduce la start ciclisti cu pregatire si motivatii atat de diferite, am inclus si tura de 18 km, necronometrata, menita sa ii stimuleze pe cei ce sunt la inceput in acest sport sau o fac din pasiune si nu neaparat pentru competitie. Ne bucuram sa vedem cum ciclismul creste in popularitate si ca acest lucru se regaseste si pe strazile oraselor noastre” spune Jan Glas, Quintus Foundation.

Maratonul Vinului sprijina copiii defavorizati

Inca de prima editie, Maratonul Vinului a dorit sa imbine organizarea unei curse cicliste si incurajarea ciclismului in aer liber cu sustinerea celor aflati in dificultate, donand profitul obtinut unor organizatii locale din Urlati. Anul acesta sprijina Fundatia Bucuria Ajutorului si centrul sau de zi unde beneficiari sunt copii din Urlati provenind din familii dezavantajate.

Evenimentul este organizat de Quintus Foundation, este sustinut de Primaria Urlati si are ca parteneri principali P&G Urlati, Accu-Chek si CoilProfil.

Pentru inscrieri si detalii suplimentare puteti accesa www.maratonulvinului.ro.

Optiunile cursei:

  • 1 tura (18km) – amatori, fara cronometrare, recomandat incepatorilor
  • 2 ture (36km) – amatori, cu cronometrare, nivel intermediar
  • 3 ture (54km) – amatori, cu cronometrare, nivel avansat
  • 3 ture (54km) – elite, cu cronometrare, pentru ciclistii legitimati la FRC

Categoriile:

  • 1 tura (18 km) – amatori: M + F Open
  • 2 ture (36 km) – amatori: M 14-19, 20-29, 30-39, 40-49, 50+ si F 14-29, 30+
  • 3 ture (54 km) – amatori: M 18-29, 30-39, 40-49, 50+ si F Open

Castigatorii editiei 2013 au fost:

  • Marian Frunzeanu, Giant Team Romania Clasament General Masculin Maraton Elite
  • Filip Ilie Grigor, Clasament General Masculin Maraton
  • Irina Dumitru, Giant Team Romania, Clasament Feminin Maraton Open

(comunicat si sursa galerie foto: Maratonul Vinului)