Concurs de alergare montana in Masivul Cozia, judetul Valcea

Detalii
Comentarii
Galerie foto
Harta

Sambata, 4 iulie 2015, in Masivul Cozia, pe malul stang al Oltului, se desfasoara concursul de alergare montana Cozia Mountain Run (editia a 4-a). Competitia este organizata de Asociatia Pegas Triatlon Club, in parteneriat cu Asociatia Noi Orizonturi Familia si cu sustinerea Primariei Calimanesti, a Administratiei Parcului National Cozia, a Consiliului Judetean Valcea si a Directiei Judetene pentru Tineret si Sport Valcea.

Eveniment sportiv de promovare, dar si cu scop caritabil

Primul obiectiv al intrecerii este cel de promovare a alergarii si drumetiei montane, dar si a zonei in care are loc (statiunea balneoclimaterica Calimanesti-Caciulata, Parcul National Cozia, monumente si lacasuri de cult, traditii si obiceiuri locale). Al doilea obiectiv este cel caritabil. Astfel, fondurile stranse cu ocazia acestui eveniment sportiv vor fi indreptate catre programele medicale „Eradicarea strabismului” si „Lupta impotriva cancerului la copii si adolescenti” - proiecte derulate de Asociatia Noi Orizonturi Familia, in beneficiul copiilor defavorizati social.

Start in Cozia Mountain Run

Participantii la Cozia Mountain Run au in fata trei trasee: Traseul Cozia (30 km), Traseul Stanisoara (21 km) si Traseul Turnu (4 km) - necompetitiv. Participantii la eveniment sunt persoane active, care au implinit varsta de 18 ani. Pentru toate cursele, startul e programat la ora 9:00. (foto: cozia mountain run 2014)