Asociatia Municipala de Schi Bucuresti anunta organizarea editiei 2015 a competitiei de schi alpin Cupa Alfa, in zilele de 23 si 24 ianuarie.
Ajuns la 31-a desfasurare, concursul se adreseaza tuturor iubitorilor de schi, figurand totodata si ca etapa in Campionatul Municipal de Schi Bucuresti.
Intrecerile au loc pe Partia Sorica din Azuga, pe parcursul a doua manse de slalom urias, programate vineri, de la orele 12:00 si 15:00, si a altor doua manse de slalom ce vor avea loc sambata, incepand cu orele 9:00 si 12:00.
Participarea se va face pe categoriile de varsta juniori (1997-2000), seniori sub 30 de ani, seniori sub 40 de ani, veterani sub 50 de ani, veterani sub 60 de ani, veterani sub 70 de ani si veterani peste 70 de ani.
Ca si in anii precedenti, in ultima zi a evenimentului, dupa incheierea competitiei destinata adultilor, va fi randul copiilor sa participe la proba speciala ce le este rezervata. Copiii vor putea concura in cadrul a 5 categorii, in functie de anul nasterii: 2009 sau ulterior, 2007-2008, 2005-2006, 2003-2004 si 2001-2002.
Mai multe informatii gasiti la tel. 0723.325.980 (Dorel Dragan), la adresa doreldragan.alfa@gmail.com si pe www.schibucuresti.ro. (foto: jurnalul.ro)