Cupa Dinamo la tenis deschide seria de evenimente sportive de la Centrul Sportiv Brasov

Detalii
Comentarii
Galerie foto
Harta

Primul turneu de tenis de camp organizat de Dinamo Brasov in acest inceput de an va debuta spre sfarsitul lunii, mai precis pe 23 ianuarie. Cupa Dinamo este un concurs de categoria a 2-a, ce face parte din calendarul publicat de Federatia Romana de Tenis (FRT) pe site-ul oficial, la care se vor intrece juniori, fete si baieti, cu varste de 12 ani, 14 ani si 16 ani, precum si senioare si seniori.

Din program fac parte meciuri de simplu, pe tabloul principal de la fiecare categorie de varsta figurand 32 de pozitii.

Arbitrul principal este Diana Bogolea, iar director de turneu - Remus Farcas.

Organizatorii informeaza ca vor fi respectate toate masurile si normele in vigoare privind protectia si prevenirea COVID-19: „Avand in vedere restrictiile anti-covid, pe durata meciurilor accesul in balon va fi permis doar jucatorilor, oficialilor si personalului angajat al bazei. Jucatorii minori vor avea ca insotitor o singura persoana adulta, care sa ii conduca spre spatiul de competitie”.

Acest eveniment va fi gazduit de Centrul Sportiv Brasov (Str. Nicopole, nr. 34).