Drifturi pe circuitul de la Prejmer, langa Brasov

Detalii
Comentarii
Galerie foto
Harta

Campionatul National de Drift (Romanian Drift Championship - cum mai este promovat, in unele medii) de anul acesta incepe in judetul Brasov, la o aruncatura de bat de municipiul de resedinta, in zilele de 28-29 mai. Este prima editie de Campionat care se tine sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv (FRAS) si care va avea doua probe: proba rezervata debutantilor (Debutanti) si proba celor experimentati (Pro).

Etape de drift in Romania

De organizarea CN Drift se ocupa ACS Romanian Drift Community si Drift Community, celelalte etape ale sezonului 2016 fiind programate la Bucuresti (Casa Poporului, 25-26 iunie), Pojorata (TransRarau, judetul Suceava, 16-17 iulie), Poiana Brasov (27-28 august) si din nou la Bucuresti (Casa Poporului, 1-2octombrie).

Informatii despre Prejmer Circuit

Circuitul de la Prejmer se gaseste in inima Romaniei (DN 11, km 16,2) si se intinde pe un teren cu o suprafata de 17 hectare. Complexul este compus din pista (lungime de 1.250 m, latime de 8-10 m, cea mai lunga linie dreapta 170 m, 14 viraje), sala de conferinte, showroom, magazin si (in curand) restaurant. (foto: Claudiu Popa Photography/ RPM Racing Ro)