Karate copii, Galati: Campionatul National de Karate Traditional si Cupa Regelui

Detalii
Comentarii
Galerie foto
Harta

Sala Sporturilor Dunarea din Galati va fi gazda Campionatului National de Karate Traditional pentru Copii, editia a 25-a. Acest eveniment sportiv are loc in zilele de 15-17 aprilie si este organizat de Federatia Romana de Karate Traditional, impreuna cu Karate Club Galati si Primaria Municipiului Galati, sub Inaltul Patronaj al Altetei Sale Regale, Principele Radu de Romania.

De asemenea, cu aceeasi ocazie, se va tine si Cupa Regelui la Karate Traditional pentru copii (prima editie), in cinstea Maiestatii Sale Regele Mihai I, trofeu care poarta Cifrul si binecuvantarea Maiestatii Sale.

La festivitatea de deschidere participa Alteta Sa Regala, Principesa Margareta, Custodele Coroanei, si Principele Radu al Romaniei. La manifestarea sportiva de la Galati au confirmat prezenta aproximativ 500 de copii, legitimati la 60 de cluburi de arte martiale din Romania.

Sala Sporturilor Dunarea se afla in Galati, pe str. Stadionului, nr. 1-7.

Fondat in anul 1990, Karate Club Galati a fost unul dintre primele cluburi de karate care au infiintat Federatia Romana de Arte Martiale (FRAM), asa cum se numea initial, mai tarziu fiind membru fondator al actualei Federatii Romane de Karate Traditional (FRKT).