Maratonul Siretului - la Adjud (Vrancea)

Detalii
Comentarii
Galerie foto
Harta

Maratonul Siretului sau, cum se mai numeste, Maratonul celor Doua Lacuri (editia a 3-a) este un concurs de alergare de anduranta care se va desfasura luni, 2 mai (a doua zi a Pastelui), la Adjud. „Vino alaturi de noi si alearga pentru traditii, cultura, natura, istorie si pentru eroii Armatei Romane care s-au jertfit in Razboiul de Independenta din anii 1877-1878 si pentru eroii cazuti in cele doua razboaie mondiale!”, suna mesajul de convocare la evenimentul sportiv din judetul Vrancea.

Start si sosire la Biserica Sf. Nicolaie din Adjudu-Vechi

Mai intai, competitia presupune confruntarea intre doua stafete: o stafeta de copii din satele de pe malurile Siretului (Adjudu-Vechi, Homocea, Ploscuteni, Argea, Lespezi, Costisa, Siscani, Burcioaia) si o alta stafeta de copii din Adjud si Pufesti. Fiecare stafeta va avea in componenta 42 de copii.

De asemenea, startul in probele (masculin fi feminin) de maraton, 30 km, semimaraton, 15 km si stafeta copiilor se da la ora 8 dimineata, din fata Monumentului Eroilor si din fata Bisericii Sfantul Nicolaie din Adjud, satul Adjudu-Vechi. In acelasi loc va fi si sosirea.

Maratoane istorice in Moldova

Competitia Maratonul Siretului este cel de-al 4-lea maraton din Moldova organizat in ciclul de maratoane istorice „Din dragoste pentru Romania si istoria ei”, dupa Maratonul „Pe aici nu se trece”, de la Marasesti, Marasti si Soveja, Maratonul Stefan cel Mare de la Putna si Maratonul Recunostintei Regina Maria de la Oituz, Targu Ocna si Onesti. El se desfasoara intre municipiul Adjud, dispus pe malul drept al Siretului, si satele aflate pe malul stang al raului, traversand podul care uneste cele doua zone. Un punct important de pe traseu este Manastirea Sihastru, ctitorie a Hatmanului Sendrea, mentionata documentar pentru prima data in anul 1474. Maratonul va mai trece prin fata mai multor biserici si monumente.

Organizatori si obiective

Evenimentul este organizat de Clubul Sportiv Eco Alpin, in parteneriat cu Primaria Municipiului Adjud, Directia pentru Sport si Tineret Vrancea, Parohia Sfantul Nicolaie Adjudu-Vechi, Primaria Homocea si Primaria Ploscuteni.

Maratonul are ca obiectiv promovarea alergarii in aer liber, a unui stil de viata sanatos si a frumusetilor, traditiilor si istoriei zonei turistice Vrancea in randul concurentilor si sustinatorilor acestora.

Clasamentul oficial va fi disponibil imediat dupa cursa, pe site-urile www.ilierosu.ro si www.cabanahimalaya.ro.