Patinoarul Olimpic, Brasov: Corona - Steaua Rangers

Detalii
Comentarii
Galerie foto
Harta
  • 23.10.2012
  • 23.10.2012
  • Brasov
  • 10 lei, 50 lei

Marti, 23 octombrie 2012, de la ora 16:30, Patinoarul Olimpic din Brasov gazduieste partida de hochei pe gheata dintre formatia locala si, totodata, vicecampioana Romaniei, in ultima editie de campionat (2011-2012), ASC Corona Fenestela 68, si Steaua Rangers Bucuresti. In ultimii ani, in timpul si dupa confruntarile dintre adversarele de acum, Corona respectiv Steaua, au iesit scantei cam de fiecare data. In urma cu o saptamana, la Bucuresti, pe patinoarul „Mihai Flamaropol”, echipa din Brasov s-a impus fara emotii, cu 9-2. Scor ce intareste si mai mult opiniile unora, cum ca Steaua din acest sezon nu mai e ce-a fost in trecutul recent. Meciul Corona-Steaua conteaza pentru Campionatul National (CN) de seniori al Romaniei. Preturile biletelor de intrare sunt de 10 lei (tarif general) si 50 lei (loja). Maine (marti, 23 octombrie 2012), tichetele se pun in vanzare la Patinoarul Olimpic din Brasov, incepand cu ora 10:00.


Greg Lindqvist (antrenor Corona Brasov), inaintea intalnirii cu Steaua Rangers Bucuresti: „In primul rand, am reusit sa recuperam jucatorii accidentati, cu exceptia lui Balint, care va mai lipsi doua saptamani. Vom trata meciul cu Steaua cu maxima seriozitate, deoarece nu ne permitem momente relaxare. Deocamdata, s-a vazut ca formatia din Bucuresti a intrat mai tarziu pe gheata. Cred ca nu vom mai vedea o diferenta de scor asa mare ca saptamana trecuta. Vom incerca sa folosim, din nou, toti jucatorii si sper sa scapam fara accidentari, pentru ca ne asteapta un weekend infernal in Ungaria”.