Sah, Bicaz: Cupa Orasului, editia a 5-a

Detalii
Comentarii
Galerie foto
Harta

Clubul de Sah Bicazul, in parteneriat cu Primaria Orasului Bicaz, organizeaza, in perioada 20-23 martie 2014,  a 5-a editie a Cupei Orasului Bicaz la sah pentru seniori si juniori.

Concursul are loc la Restaurantul Ceahlau din Bicaz, in sistem open elvetian cu 7 runde, rezultatele sale urmand a fi omologate de catre Federatia Romana de Sah si de catre cea internationala, FIDE.

Vor fi acordate premii in bani pentru cei mai buni jucatori ai competitiei, la seniori clasamentele fiind intocmite atat la general, precum si pe categoriile Elo < 1900, Civ si S60, iar la juniori acestea fiind stabilite separat pentru fete si baieti, pe categoriile de varsta U9, U11, U13 si U15 ani.

Evenimentul se adreseaza sportivilor legitimati, care se pot inscrie pe www.sebastianvolcinsche.ro sau la tel. 0745.267.387. Confirmarea participarii se face pana la data de 10 martie. Taxa de concurs este 50 de lei pentru seniori, respectiv 35 de lei pentru juniorii sub 12 ani si pentru seniorii peste 60 de ani (S60). Concurentii cu Elo (coeficient international valoric) mai mare de 2.300 sunt scutiti de la plata acestei taxe.