Trofeul Pellegrini (editia a 8-a) are loc sambata, 13 mai, la Bucuresti. Este un concurs international de scrima, mai precis de floreta (doar la individual, feminin si masculin), organizat de Federatia Romana de Scrima (FRS), in memoria lui Angelo Pellegrini, unul dintre cei mai importanti antrenori de scrima din Romania din toate timpurile.
Probele incep la ora 9, la Sala de scrima Floreasca, cea masculina, si la Sala de scrima din Complexul Sportiv Steaua, cea feminina. Semifinalele si finalele au loc in incinta AFI Cotroceni, langa patinoar, incepand cu ora 16, accesul publicului fiind liber.
Ultima editie, cea de anul trecut, i-a avut ca invingatori pe Maria Boldor (Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucuresti) si Radu Daraban (Clubul Sportiv Universitatea Cluj-Napoca). (Foto: Federatia Romana de Scrima)