Topoloveni Summer Tour, mountain bike la superlativ!

Detalii
Comentarii
Galerie foto
Harta

Municipiul Topoloveni (judetul Arges) va fi gazda intrecerii cicliste Topoloveni Summer Tour (ciclism MTB de tip XC). Se va intampla sambata, 17 iunie 2017, startul fiind anuntat la primarie.

„Mountain bike la superlativ! Daca va aflati in cautarea unei experiente cu adevarat incantatoare pentru un inceput de vara, atunci iata o locatie pe masura. Nu la munte, nici la mare ci la... Topoloveni! Va veti afla aici in pedalele unor mici exploratori descoperind carari line, strabatute pana acum de numai cateva perechi de roti, veti gasi la tot pasul motivatia necesara pentru a urca dealurile Argesului si veti trai aventura pe care o asteptati de mult timp.

La maratonul Topoloveni Summer Tour, traseele alese de Razvan Juganaru strabat dealuri cu paduri dese, ferite de caldura lui iunie, poteci late si numai bune de gonit in viteza, cu urcari si coborari tehnice.

La final va veti bucura de intrevederea energizanta cu apa rece de parau. La organizarea evenimentului pune umarul si echipa MPG care va va asigura o experienta optima, pregatita cu grija. Topoloveni Summer Tour va oferi tuturor o experienta de neuitat!”, ne informeaza amfitrionii evenimentului sportiv de la Topoloveni. (Foto: Cristina Cristache)