Fotbal

  • Hora, cinci ani la CFR Cluj

    Preşedintele clubului CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a declarat că mijlocaşul formaţiei Gloria Bistriţa, Ioan Hora, a semnat un contract valabil pe cinci sezoane cu gruparea clujeană. "Noi discutăm de mai mult timp cu cei de la Bistriţa pentru Hora, dar abia astăzi am reuşit să definitivăm transferul. Am semnat şi cu Gloria Bistriţa şi cu Hora. El a semnat pe cinci ani cu CFR. Hora este un jucător tânăr, talentat, component al echipei naţionale de tineret. Sperăm să aibă evoluţii din ce în ce mai bune şi să facă pasul la naţionala mare de la CFR Cluj", a spus Mureşan, care a refuzat să dezvăluie suma de transfer. Citeste mai mult

  • Controale antidoping inopinate, înaintea CM

    Federaţia Internaţionale de Fotbal (FIFA) s-a concentrat pe controale antidoping inopinate asupra jucătorilor în săptămânile dinaintea debutului turneului final al Cupei Mondiale din Africa de Sud, cu obiectivul ca minim opt din naţionalele calificate la CM să fie testate. Echipele au fost astfel surprinse cu sosirea la bazele lor de cantonament a unor controlori, cum a fost cazul naţionalei Franţei în stagiul de pregătire de la mijlocul lunii mai. "Comparativ cu Cupa Mondială anterioară, ne-am dublat numărul de jucători care fac obiectul testărilor aleatorii înainte de debutul CM. Există mereu discuţii despre dacă facem suficient sau nu. Dar şi pentru noi e acelaşi lucru", a declarat Jiri Dvorak, şeful medical al FIFA. Citeste mai mult

  • Andres Villas-Boas, noul antrenor al FC Porto

    Gruparea FC Porto a anunţat că a ajuns la un acord cu tehnicianul Andre Villas-Boas, care va fi antrenorul formaţiei până în 2012, informează Record. "FC Porto a ajuns la un acord cu André Villas-Boas pentru un contract ca antrenor pentru sezoanele 2010/2011 şi 2011/2012", se arată într-un comunicat transmis de FC Porto la Bursa de Valori. Andres Villas-Boas, în vârstă de 32 de ani, a antrenat sezonul trecut pe Academica Coimbra. El îl înlocuieşte pe Jesualdo Ferreira, care a plecat de la FC Porto la începutul lunii, după ce a câştigat de trei ori consecutiv titlul în Portugalia (2007, 2008, 2009). În acest sezon, FC Porto a câştigat Cupa Portugaliei. Citeste mai mult

  • Benitez, demis de la Liverpool

    Conducerea clubului Liverpool a decis să renunţe la serviciile tehnicianului Rafael Benitez, deoarece spaniolul ar fi pierdut controlul asupra vestiarului, informează Daily Mirror. Potrivit sursei citate, mai multe vedete ale echipei engleze, între care şi Fernando Torres, Steven Gerrard şi Jamie Carragher, au arătat clar că şi-au pierdut încrederea în Benitez. Unii fotbalişti chiar ar fi spus că dacă Benitez rămâne, ei pleacă. Citeste mai mult

  • Palmaresul primelor 18 ediţii ale Cupei Mondiale

    Brazilia domină palmaresul celor 18 ediţii ale Cupei Mondiale, cu cinci victorii (1958, 1962, 1970, 1994, 2002), înainte de ediţia a 19-a, organizată în Africa de Sud, în perioada 11 iunie - 11 iulie. În total, şapte ţări au câştigat deja competiţia, care a debutat în 1930, în Uruguay. Italia (1934, 1938, 1982, 2006) a câştigat de patru ori şi devansează Germania, victorioasă în trei rânduri (1954, 1974, 1990). Argentina (1978, 1986) şi Uruguay (1930, 1950) au câştigat de două ori, Anglia (1966) şi Franţa (1998) câte o dată. Toate aceste câştigătoare vor fi prezente la Cupa Mondială din Africa de Sud. Citeste mai mult

  • Al treilea eșec „amical” - România-Macedonia: 0-1

    Reprezentativa de fotbal a României a pierdut al treilea meci amical disputat în acest an, fiind învinsă, miercuri, cu scorul de 1-0 (1-0), de selecţionata Macedoniei, într-o partidă disputată în localitatea austriacă Villach. Golul a fost marcat de Sikov, în minutul 28. Macedonia: Nuredinoski (Pacovski '80) - Noveski, Popov, Mitrevski, Georgievski - Şumulikoski (Alimi '58), Despotovski (Grozdonoski '61), Sikov, Ibraimi - Trickovski, Savic (Ilijoski '64). Antrenor: Mirsad Jonuz. România: Pantilimon - Dănănae, Tamaş (D. Goian '46), Chivu, Raţ - Tănase (Ghioane '52), Rădoi, Cociş, Deac (An. Cristea '68) - Mazilu (N. Dică '46), D. Niculae (Bilaşco '62). Antrenor: Răzvan Lucescu. Citeste mai mult

  • Spania, cea mai scumpă echipă din Africa de Sud

    Conform estimărilor făcute de analiştii revistei germane “Focus”, "cea mai scumpă" echipă de fotbal care va participa, din 11 iunie, la Cupa Mondială din Africa de Sud este naţionala Spaniei. Valoarea de piaţă cumulată a componenţilor naţionalei iberice este de 650 milioane de euro. În medie, fiecare jucător valorează 28,26 milioane de euro! Citeste mai mult

  • Boloni a preluat conducerea Al Wahda

    Tehnicianul român Ladislau Boloni, ultima dată la Standard Leige, a semnat un contract cu gruparea Al Wahda, campioana Emiratelor Arabe Unite. Tehnicianul Ladislau Boloni va disputa cu noua sa echipă, Al Wahda, cinci competiţii în sezonul ce urmează - Campionatul Emiratelor Arabe Unite, Cupa Preşedintelui, Liga Campionilor Asiei, Campionatul Mondial al Cluburior şi Cupa Etisalat, precedate de Supercupa Emiratelor, informează The National. "Vreau să pregătesc o echipă pentru toate competiţiile. Desigur că vom avea unii jucători obosiţi, când va trebui să jucăm în cinci competiţii, şi de aceea intenţionez să am o echipă mai mare şi să le ofer tinerilor mai multe oportunităţi de a juca", a declarat Boloni. Citeste mai mult

  • Naţionala României, învinsă de Ucraina

    Reprezentativa României a înregistrat, sâmbătă, prima înfrângere în faţa naţionalei Ucrainei din istoria meciurilor directe, în urma eşecului suferit, scor 3-2 (1-0), într-o partidă amicală, disputată în deplasare, la Lvov. Selecţionerul Răzvan Lucescu a declarat că arbitrajul brigăzii din Cehia "a fost revoltător" în partida amicală pe care echipa României a pierdut-o în faţa formaţiei Ucrainei, cu scorul de 2-3 (0-1). "Nu am comentat arbitrajele, nu m-am plâns niciodată, dar ceea ce s-a întâmplat astăzi a fost revoltător. Chiar acum patru zile am avut o discuţie cu tata, discutam că e un meci acasă, că au nevoie de victorie, şi mi-a zis să mă aştept la un arbitraj ostil. Citeste mai mult

  • FRF a omologat clasamentul Ligii 1

    Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a omologat clasamentul Ligii I la fotbal, după ce, în prealabil, acesta fusese validat de Liga Profesionistă de Fotbal. Clasament final al Ligii I, ediţia 2009-2010: 1. CFR Cluj 34 20 9 5 46-23 69 puncte 2. Unirea Urziceni 34 18 12 4 53-26 66 3. FC Vaslui 34 18 8 8 44-28 62 4. Steaua Bucureşti 34 18 8 8 49-36 62 5. FC Timişoara* 34 15 14 5 55-27 59 6. Dinamo Bucureşti 34 13 14 7 48-37 53 7. Rapid Bucureşti* 34 14 10 10 55-39 52 8. Oţelul Galaţi 34 14 8 12 38-38 50 9. FC Braşov 34 12 10 12 40-30 46 10. Gaz Metan Mediaş 34 9 15 10 33-37 42 Citeste mai mult

  • Şerif Tiraspol a câştigat Cupa Moldovei

    Formaţia Şerif Tiraspol a câştigat Cupa Moldovei pentru a treia oară consecutiv şi pentru a şaptea oară în istoria sa, după ce a învins echipa Dacia Chişinău, scor 2-0, duminică în finală, datorită golurilor marcate de atacantul Jimmy Franca. Datorită acestei victorii, Şerif a realizat a treia dublă campionat-cupă la rând. Citeste mai mult

  • Cesare Prandelli, noul selecţioner al Italiei

    Antrenorul echipei AC Fiorentina, Cesare Prandelli, a semnat un contract pe patru ani cu Federaţia Italiană de Fotbal (FIGC) şi va prelua echipa naţională a Italiei după turneul final al Cupei Mondiale din Africa de Sud, a anunţat agenţia Ansa. Sursa citată a scris că Prandelli va fi prezentat oficial după ce "squadra azzurra" îşi va încheia participarea la Cupa Mondială. De asemenea, Ansa a mai scris că Cesare Prandelli nu s-a hotărât în privinţa stafului tehnic pe care îl va avea la naţionala Italiei. Cesare Prandelli, în vârstă de 52 de ani, a pregătit în ultimele cinci sezoane formaţia AC Fiorentina, iar la naţionala Italiei îl va înlocui pe Marcello Lippi, care a reuşit să câştige titlul mondial în 2006. Citeste mai mult

  • Răzvan Lucescu vs Miron Markevici

    Răzvan Lucescu se va afla la al nouălea meci pe banca tehnică a naţionalei, sâmbătă, la amicalul cu Ucraina, de pe stadionul ''Ukraina'' din Lvov (ora 20,30). În opt meciuri cu Lucescu jr selecţioner, România a reuşit 4 victorii, 2 egaluri şi a pierdut de 2 ori, având un golaveraj de 8-10. Trei meciuri au fost amicale, două câştigate în deplasare (1-0), cu Ungaria şi Polonia, iar altul pierdut acasă cu Israelul (0-2). În deplasare, bilanţul a fost de 5 meciuri, 3 victorii, 1 egal şi 1 eşec, golaveraj 4-6, iar pe teren propriu România a disputat 3 meciuri, a câştigat un meci, a făcut o remiză şi a pierdut alt meci, golaveraj 4-4. Citeste mai mult

  • Lăcătuş pleacă de la FC Vaslui

    Marius Lăcătuş a demisionat din funcţia de antrenor al echipei de fotbal FC Vaslui, cu care a disputat miercuri seara finala Cupei României, pierdută la loviturile de departajare în faţa formaţiei CFR Cluj. Fostul internaţional a precizat că a luat această decizie din cauza unor probleme personale, intenţionând să se mute, împreună cu familia sa, în Spania, ţară în care deţine o locuinţă, la Oviedo. Finanţatorul clubului vasluian, Adrian Porumboiu, nu a anunţat deocamdată numele succesorului lui Lăcătuş, însă, potrivit informaţiilor vehiculate de presă, acesta ar putea fi Mircea Rednic. Citeste mai mult

  • Campionatul Mondial, în 3D

    Compania franceză AMP Visual TV a anunţat că va filma folosind tehnologia 3D şaisprezece meciuri de la Cupa Mondială de fotbal, dintre care meciul de deschidere şi finala, ceea ce va reprezenta o premieră pentru această competiţie. AMP şi firma engleză Telegenic sunt cele două companii care au câştigat licitaţia lansată, în această iarnă, de FIFA, privind filmarea folosind tehnologia 3D a meciurilor de la Cupa Mondială. Operatorul englez va filma nouă meciuri de la CM. "Utilizarea acestei tehnologii pentru transmiterea meciurilor de la turneul final din Africa de Sud propulsează fotbalul într-o nouă dimensiune şi marchează naşterea unei noi ere în materie de difuzare a sportului la televiziune", a declarat secretarul general al FIFA, Jerome Valcke. Citeste mai mult

  • Capello nu pleacă de la naţionala Angliei

    Selecţionerul Angliei, italianul Fabio Capello, a declarat că nu are nicio intenţie de a părăsi naţionala engleză pentru a prelua formaţia Internazionale Milano, după Cupa Mondială, aşa cum a scris presa internaţională. "Am un contract cu Federaţia Engleză (FA) şi singurul mod de a-i pune capăt este să mă dea afară. Văd că numele meu este asociat cu funcţii în Italia şi Spania, dar sunt fericit aici cu FA", a declarat Capello. Italianul are o lungă experienţă în Serie A, unde a antrenat formaţiile AC Milan, Juventus şi AS Roma, iar mai multe publicaţii internaţionale susţin că ar fi dorit în locul lui José Mourinho la Internazionale Milano. Citeste mai mult

  • FC Porto renunță la Jesualdo Ferreira

    FC Porto şi antrenorul Jesualdo Ferreira au pus capăt, "de comun acord", contractului care expira la finalul sezonului viitor, a anunţat gruparea portugheză. FC Porto a informat că a "reziliat de comun acord contractul cu antrenorul", se arată într-un comunicat publicat pe site-ul bursei portugheze (CMVM). Jesualdo Ferreira, în vârstă de 64 de ani, a câştigat de trei ori consecutiv titlul în Portugalia (2007, 2008, 2009) cu FC Porto, doar în acest sezon campionatul fiind obţinut de Benfica Lisabona. Numele succesorului lui Ferreira va fi anunţat în zilele următoare. În acest sezon, FC Porto a câştigat Cupa Portugaliei. Citeste mai mult

  • Vamă, pe viaţă la Rapid

    Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat că actualul conducător al FC Braşov, Dinu Gheorghe, va semna până la sfârşitul acestei luni un contract pe viaţă cu gruparea giuleşteană pentru funcţia de preşedinte. "Am reuşit să rezolvăm problema privind postul de preşedinte. Domnul Dinu Gheorghe va semna până la sfârşitul acestei luni un contract pe viaţă cu Rapid. Este un om deosebit, un profesionist, unul dintre cei mai buni preşedinţi de club din România, poate cel mai bun. Sunt convins că am făcut cea mai bună alegere prin aducerea lui", a spus oficialul rapidist. Citeste mai mult

  • Sierra Leone are o naţională în care joacă doar persoane cu handicap

    Cătălin Oprişan a prezentat un material emoţionant, dar în acelaşi timp cu imagini şocante din Sierra Leone, acolo între 1991 ăi 1998 a avut loc un război civil, dar atacurile militare continuă şi-n ziua de azi. În urma acestor atacuri locuitorii din acea zonă şi-au făcut şi o naţională de fotbal, unde poţi juca doar dacă ai o mînă sau un picior amputat. Citeste mai mult

  • Lotul Franţei pentru Cupa Mondială

    Selecţionerul Franţei, Raymond Domenech, a anunţat că cei 23 de jucători prezenţi la stagiul de pregătire de la Tignes vor fi în lotul pentru Cupa Mondială. "M-am gândit mult. Am încredere în cei 23 de la Tignes, care vor să meargă la Cupa Mondială", a declarat Domenech. William Gallas, incert la începutul stagiului, face parte din lotul celor 23. Lotul Franţei pentru CM este următorul: Portari (3): Hugo Lloris (Lyon), Steve Mandanda (Marseille), Cédric Carrasso (Bordeaux) Fundaşi (8): William Gallas (Arsenal/Anglia), Eric Abidal (FC Barcelona/Spania), Bakary Sagna (Arsenal/Anglia), Patrice Evra (Manchester United/Anglia), Gaël Clichy (Arsenal/Anglia), Marc Planus (Bordeaux), Anthony Réveillère (Lyon), Sébastien Squillaci (FC Sévilla/Spania)... Citeste mai mult