Crina Coco Popescu: „Apa de izvor nu... izvoraste de la supermarket!”

Detalii
Comentarii
Galerie foto

„Am 17 ani si sunt componenta a lotului national de alpinism al României si membru al Clubului Sportiv Montan Altitudine. Din 24 ianuarie 2011 sunt prima alpinista din lume care incheie Circuitul Seven Volcanos, al celor mai inalti vulcani de pe fiecare continent, si singura alpinista din lume membra a echipei care a facut premiera pe Mt. Sidley – Antarctica. Am sapte recorduri mondiale de varsta si doua europene. Am escaladat sase varfuri din Circuitul Seven Summits al celor mai inalte varfuri de pe fiecare continent. Palmaresul meu este realizat incepand cu varsta de 10 ani, majoritatea reusitelor fiind recorduri de varsta la momentul respectiv. Am dobandit titlul de Maestru al Sportului la varsta de 14 ani. Am participat la peste 15 expeditii internationale in ultimii patru ani, ceea ce nu m-a impiedicat sa ajung sa studiez la unul dintre liceele de elita din Braaov. Sunt eleva în clasa a 10-a la Colegiul National de Informatica Grigore Moisil din Brasov”, isi incepe povestea Crina „Coco” Popescu, romanca ce s-a cocotat in varful lumii si al topului celor mai titrati sportivi romani.


De la social la stiri si monden, abia apoi la sport


Despre modul in care a fost perceputa de cei din jur, Coco are o viziune proprie. „In relatarile din presa am fost intai copilul care face lucruri ciudate, la rubrica social, desi eram componenta a lotului national. In conditiile in care fotbalistii sunt performeri si profesionisti de la 10 ani si din divizia judeteana. Apoi, dupa ce am devenit Maestru al Sportului, am promovat la stiri si monden. Dupa trei ani de expeditii si activitate de performanta am ajuns si la rubrica sport, ca reprezentanta a Romaniei. E bine, e o schimbare de perceptie, e o dovada pentru mine ca, pana la urma, lucrurile isi gasesc fagasul. Intre timp am implinit 17 ani si m-am prins cum trebuie sa imping lucrurile catre fagasul lor, ca daca astept sa-l gaseasca de la sine, imbatranesc”, afirma „Coco”, cu o usoara nota de ironie.


La inceput a fost „Omu”

De inceputurile carierei, „Coco” isi aduce aminte cu mare placere, desi inca este doar o adolescenta. „La sase ani si jumatate am fost prima data cu parintii pe varful Omu. Mi-a placut si am vrut mai mult. Tata si mama iubeau muntele si ma luau cu ei. Apoi, am ajuns sa trag eu de tata sa mergem in toate partile. Am fost mereu o echipa cu el. Inaintea fiecarei expeditii, discutam si citeam totul despre varful pe care urmeaza sa il escaladez. Cand am implinit 10 ani, tata a hotarat ca sunt pregatita pentru o expeditie in Alpi. Nu mi-e rusine sa spun ca tata si-a vandut masina pentru 10 milioane de lei vechi, ca sa mergem pe munte. Am facut credite la banca, ca sa finantam expeditiile. In Alpi a fost primul meu contact cu o inaltime de peste 4000 metri. Am vazut ce inseamna sa mergi pe ghetari, sa faci efort la altitudine. Cand ne-am intors acasa, am lasat Bucurestiul si ne-am mutat la Rasnov, ca sa fim mai aproape de munti. Am facut sacrificii, nu a fost uşor, dar nici nu îmi pare rau”, marturiseste „Coco”.


Cum se antreneaza Crina Coco Popescu


Povestea continua. „Urasc exprimarea: a cuceri un varf. Muntele este prietenul omului, nu exista o lupta intre el si noi, oamenii. Prefer ca oamenii sa foloseasca termenul de a escalada un varf. Viata mea se imparte intre scoala si munte. Dimineata sunt la scoala pana la ora 14, apoi am antrenament si seara invat, pentru a doua zi. Antrenamentele mele constau in alergari, ciclism montan, catarari, schi de tura si snowboard pe timpul iernii. La sfarsit de saptamana alerg si cate opt ore prin padure, dar asta depinde de vreme si de cat am de invatat. Nu m-am gandit niciodata sa fac altceva. Nu ma deranjeaza ca lumea ma vede altfel, prin prisma faptului ca nu merg prin cluburi si prefer sa urc pe munti. Asta e normalitatea pentru mine, asa am crescut. Cat timp stii ce faci, alpinismul nu este un sport periculos”, adauga ea.


Uitata de Elena Udrea


Drapelul Romaniei nu lipseste din bagajul de expeditie pregatit de „Coco” dinainte, pentru escaladarea oricarui varf. Desi prezinta cu mandrie logo-ul tarii, Crina „Coco” Popescu nu a beneficiat de sprijinul promis de Ministerul Dezvoltarii, condus pana mai ieri de Elena Udrea. „Daca acesta e adevarul, eu ce sa spun - ca nu e asa?”, e retorica lui „Coco”. „Iau cu mine steagul Romaniei, fiindca aici m-am nascut si am crescut. Iubesc Romania si n-am s-o parasesc niciodata. Le multumesc romanilor ca s-au gandit la mine cand am avut nevoie de ei”, se mandreste alpinista. „Multi nu inteleg fenomenul si de aceea cateodata au o reactie exagerata. O expeditie importanta ar costa chiar si 70.000 de euro de persoana. De obicei, fiecare membru al echipei trebuie sa achite o suma in avans, pentru bilete de avion sau asigurari. Am avut parte de emotii mari si momente groaznice in care totul parea naruit din cauza aspectului financiar”, isi aduce aminte „Coco”.

Revelion in Antarctica


Majoritatea amintirilor din viata Crinei Popescu sunt legate de intamplarile neobisnuite de pe varfurile escaladate: „In Aconcagua, din tabara de varf am prins vant de 120 kilometri/ora. In McKinley erau -30 grade Celsius pe varf in zi cu soare, iar in Carstensz am coborat in rapel pe lapovita si ploaie, pe firul unei caderi de apa adunata de pe versanti. In Giluwe am dormit o noapte in ploaie numai cu sac de dormit subtire si folie de supravietuire, pe cand in Elbrus a batut vantul de mi-a crapat fata dupa ce am facut varful. Astea-s chestii normale, asumate, nu-i nimic prea greu sa nu te bucuri de muntele pe care esti si de reusita sportiva. Frumos e peste tot pe munte, m-as reintoarce oricand pe fiecare munte pe care am fost, dar parca tot in America de Sud si in Georgia, in Kazbek, mi-a placut cel mai mult”, se confeseaza „Coco” Popescu. Ea a sarbatorit Revelionul 2011 de cinci ori in aceeasi zi! „Revelionul m-a prins in Antarctica, in tabara de baza de la Mt. Vinson - cel mai inalt varf al continentului. Era vara acolo, deci lumina fara intrerupere. Eram alpinisti din tari situate pe patru fusuri orare, asa ca am sarbatorit trecerea in 2011 cate o data pentru fiecare ora 12 si a cincia oara pentru ora locala 12. Asta nu se poate uita, mai ales ca totul era dublat de dorinta si emotia ascensiunii ce urma sa inceapa in cateva ore”, rememoreaza Crina Popescu.

Urmeaza Everestul


Nu stie inca ce va face dupa terminarea liceului, dar cu siguranta isi cunoaste urmatoarele obiective de escaladat: Polul Nord si Polul Sud pe schiuri, apoi Everestul. „In noiembrie 2011 am plecat intr-o noua expeditie. Am vrut sa escaladez cinci varfuri din lantul Cordilierilor in 40 de zile. Din cauza conditiilor meteo extreme si a unor probleme de sanatate, am reusit sa escaladez doar doua dintre varfuri, Ojos del Salado (6.880 metri) si Tre Croces Sur (6.613 metri). A fost un antrenament foarte bun pentru obiectivul meu principal, de escaladare a Everestului”.


Crina „Coco” Popescu, ambasador al sporturilor montane


Cat despre misiunea ei in sportul romanesc, Crina „Coco” Popescu isi propune sa devina o ambasadoare a sporturilor montane. „Vreau sa popularizez sporturile montane si zonele cele mai bune de practicare a lor, pentru a creste numarul celor care le practica, cunosc sau apreciaza acest tip de activitate. In acest fel ceea ce fac eu capata sens si valoare pentru cat mai multi oameni, va avea rost si se vor gasi mijloace si interese, ca activitatea mea sportiva sa fie sustinuta. Vreau sa impartasesc pasiunea mea copiilor si tinerilor din generatia mea, pentru ca vreau sa traiesc intre oameni care înteleg, iubesc si practica sporturile montane, escalada si alpinismul. Asa o sa apara si performanta sportiva. Si ar mai fi o chestie meschina la care ma gandesc: poate, la batranete, vorba aia veche, imi aduce si mie cineva un pahar cu apa de izvor. De aceea i-as arata izvorul de-acum, sa nu creada ca apa izvoraste de la supermarket”, a incheiat alpinista Crina „Coco” Popescu. (foto: crina coco popescu/ facebook)