Karate: Budo Gym Bucuresti, la Campionatul European din Germania

Detalii
Comentarii
Galerie foto

Budo Gym Club Bucuresti va participa cu patru sportivi la Campionatul European de Karate Kyokushin din Schweinfurt, Germania. Damian Deheleanu (seniori, kata si kumite, +90kg), Stefan Ilie (kumite seniori, -70kg), Marius Catargiu (kumite seniori, -70kg) si Razvan Rosu (kumite juniori, 14-15 ani, -65kg) sunt concurentii antrenati de Sensei Gruia Docan, care vor reprezenta clubul Budo Gym la competitia europeana din acest an.

Cei patru sportivi se vor intrece cu reprezentanti ai cluburilor din peste 20 de tari din Europa si vor fi arbitrati de un juriu alcatuit din mari maestri ai stilului kyokushin, care il vor avea ca invitat la editia de anul acesta si pe Yoshikazu Koi (6 dan), Presedintele Organizatiei Mondiale All Japan Kyokushin Union.

„Ne pregatim de jumatate de an pentru acest campionat si suntem convinsi ca vom veni acasa cu cel putin un titlu de campion european. Cei patru sportivi sunt foarte bine pregatiti si, chiar daca avem o mica accidentare a unuia dintre ei, speram ca refacerea sa decurga rapid si totul sa mearga asa cum ne-am propus.”, a declarat Sensei Gruia Docan.

Pentru sportivi, insa, participarea la Campionatele Europene este adesea limitata de posibilitatile financiare care ajung, de multe ori, sa afecteze dezvoltarea carierei unui tanar pasionat de karate. Din acest motiv, Sensei Gruia Docan a adresat un indemn tuturor companiilor si organizatiilor interesate sa devina sponsori si parteneri ai competitiilor sportive, incurajand implicarea acestora in cat mai multe proiecte:

„Este pacat ca multi sportivi fac eforturi financiare incredibile, cand ar trebui sa faca doar eforturi fizice care sa duca la performanta. Ne-am bucura sa primim mai mult sprijin din partea companiilor sau institutiilor din Romania si nu numai, astfel incat sportivii nostri sa se poata concentra, cu adevarat, pe sportul pe care l-au ales, nu pe posibilitati de auto-finantare. Asadar, oricine doreste sa sprijine participarea sportivilor nostri talentati la Campionatul European din Germania, de anul acesta, este mai mult decat binevenit!”, a continuat Sensei Gruia Docan.

Budo Gym Club Bucuresti nu se afla la prima sa participare la Campionatul European de Karate Kyokushin, clubul avand deja in palmares o medalie de bronz obtinuta la editia din 2011, prima la care Budo Gym a participat de la infiintare. (comunicat Streetwise Communications)