Agrement, Bucuresti: Academia Rowmania, intre Podul Unirii si Biblioteca Nationala

Detalii
Comentarii
Galerie foto

Proiectul de a repune Dambovita pe harta mentala a bucurestenilor si a vizitatorilor capitalei a atins o noua etapa: dupa trei ani de pregatire, iese in fine in public de-adevaratelea, intr-un prim sezon de activare publica in zona Podului Unirii.

Suntem prezenti toata vara la Centrul Rowmania, de pe cheu si pe apa, intre Podul Unirii si Biblioteca Nationala. Noi suntem cei 99% care isi iubesc orasul si raul care-l traverseaza!

„Dambovita a fost prea mult timp uitata de bucuresteni, insa ea poate sa se invioreze si sa inveseleasca Bucurestiul daca ne purtam frumos cu ea. Sa vaslesti sau pur si simplu sa faci miscare in aer liber in preajma unei ape este sanatos nu doar pentru oameni, ci si pentru apa. Sper ca Academia Rowmania sa ajute la insanatosirea Dambovitei, a orasului si a oamenilor deopotriva.” a spus Ivan Patzaichin.

Intre Podul Unirii si Biblioteca Nationala, in apropierea Centrului de Ecoturism Rowmania, vom redefini un spatiu public dedicat miscarii in aer liber, agrementului, dar mai ales invatarii de lucruri noi.

Lansam Academia Rowmania, o academie in aer liber, de vara, de ploaie sau de timp frumos, care isi propune sa informeze, sa educe, sa distreze si sa stimuleze. Aici vor fi organizate cursuri de initiere in vaslit cu canotca si de SUP (Stand Up Paddling), sesiuni de Yoga & fitness Sup, vizionari de filme si sau dezbateri despre ecoturism si turism lent, concerte si alte activitati, care au loc pe mal, pe apa sau pe scena plutitoare instalata langa Podul Unirii. Mai mult decat atat, vor putea fi inchiriate canotci si placi de SUP pentru plimbari in zona dintre Podul Unirii si Biblioteca.

De martea pana duminica, de la 8 dimineata la 9 seara, de acum pana in octombrie, redam aceasta portiune de Dambovita si malurile ei orasului, intr-o incercare de recuperare a unui spatiu public care, pe nedrept, si-a pierdut identitatea si frumusetea.

Academia Rowmania este un proiect de parteneriat intre Asociatia Ivan Patzaichin - Mila 23 si SupAcademy Romania, realizat in cadrul activitatilor de informare si educare cu privire la ecoturism, si de promovare a Romaniei ecoturistice. (comunicat Asociatia Ivan Patzaichin-Mila 23)