Crosul Padurii powered by Dolce Sport, ultimele inscrieri

Detalii
Comentarii
Galerie foto

ViitorPlus - asociatia pentru dezvoltare durabila si televiziunea Dolce Sport asteapta toti pasionatii de sport si miscare in aer liber la o noua editie a Crosului Padurii, pe data de 30 martie 2014, in Parcul Tineretului din Bucuresti. Crosul Padurii este pus in miscare de sponsorii principali, Romtelecom si Cosmote.

ViitorPlus - asociatia pentru dezvoltare durabila - te invita la o alergare matinala  de primavara, duminica, 30 martie 2014, in Parcul Tineretului din Bucuresti, cu ocazia celei de-a VI-a editii a Crosului Padurii. Evenimentul este dedicat promovarii sportului de masa si strangerii de fonduri pentru o cauza de mediu, campania „Padurea Copiilor” a asociatiei ViitorPlus. Fondurile stranse in urma Crosului Padurii vor fi folosite pentru impadurirea terenurilor degradate din sudul tarii.

Alergare in pijamale

Dorindu-si sa ofere raspunsul la intrebarea: „Cand se alearga cel mai bine, dimineata sau seara?”, organizatorii au propus un slogan prietenos pentru Crosul Padurii 2014, „Trezeste-te in alergare!”. Acestia promit sa comunice concluziile dupa ce vor compara timpii cursei de 10 km a crosului din 2013, cu cei realizati in cursa de dimineata din acest an. Pentru a fi in ton cu sloganul campaniei, alergatorii sunt incurajati sa vina in numar cat mai mare imbracati in pijamale. Organizatorii au incercat deja alergarea in pijamale, iar rezultatele pot fi urmarite in clipul oficial de promovare si clipul filmat cu ajutorul Metrorex.

Antrenamente oficiale, alaturi de sportivi cu experienta

La eveniment sunt asteptati peste 1000 de alergatori de toate varstele, atat incepatori, cat si cu experienta. Toti cei inscrisi au putut participa la antrenamentele oficiale desfasurate in lunile februarie si martie, conduse de atleti experimentati: Andrei Gligor, Oana Badea si Andrei Rosu. Misiunea celor trei a fost de a initia alergatorii pentru cursa de 3 km, de a pregati fizic si psihologic participantii care doresc sa alerge la cursa de 10 km pentru prima oara si de a-i ajuta pe toti cei ce doresc sa-ti imbunatateasca performantele sau sa se pregateasca pentru curse viitoare mai lungi. Cei trei atleti, alaturi de echipa ViitorPlus si Dolce Sport, au tinut in saptamanile premergatoare crosului si niste ore speciale de Educatie Fizica in 3 scoli generale din Capitala (nr. 165, nr. 192 si nr. 119), in scopul de a promova sportul si viata sanatoasa in randul generatiei tinere.

Crosul Padurii, ultimele inscrieri

Crosul Padurii va cuprinde 3 probe consacrate: Mini-maraton de 10 km, Cursa Populara de 3 km si Cursa Copiilor, impartita pe grupe de varsta in alergari de 1 km sau 500 m. Se mai pot face inscrieri pe www.crosulpadurii.ro/inscriere pana azi, 26 martie, respectiv vineri si sambata (28-29 martie), in limita locurilor disponibile, la locatia de ridicare a kiturilor de concurs ce urmeaza a fi anuntata pe site-ul oficial al evenimentului, www.crosulpadurii.ro, si pe pagina www.facebook.com/CrosulPadurii.

Peste 5.500 de alergatori au sustinut Padurea Copiilor

Lansata in 2011, Padurea Copiilor a fost sustinuta la 12 evenimente de alergare caritabile in care peste 5.500 de alergatori au luat startul pe distante diferite, de la cros de 3 km, pana la distante de ultramaraton (peste 150km). Datorita alergatorilor la evenimente sportive si donatorilor, a fost posibila impadurirea pe o suprafata echivalenta cu 12 terenuri de fotbal. Padurea Copiilor este o campanie de strangere de fonduri a programului de impadurire “Adopta un copac!”. In cadrul acestui program, asociatia ViitorPlus a plantat si ingrijit 36 de hectare de padure (aproape 225.000 de puieti).

Despre ViitorPlus - asociatia pentru dezvoltare durabila

ViitorPlus este o organizatie nonprofit, care deruleaza din 2006 proiecte de impadurire, reciclare, educatie si constientizare, productie de confectii textile naturale, constructie de colectoare solare si dotare a unor obiective sociale cu sisteme de incalzire a apei menajare, ce utilizeaza energia soarelui, proiecte ce contribuie la solutionarea unor probleme sociale si de mediu in diferite judete ale tarii, precum Constanta, Calarasi, Prahova, Ilfov, Salaj si Teleorman, sau in Bucuresti. Printre cele mai cunoscute proiecte ale organizatiei, care au primit premii in cadrul mai multor editii ale „Galei Societatii Civile”, sunt „Adopta un copac!”, „Atelierul de panza”, „Recicleta” si „Valea Teleajenului Ecomunitatea ta!”. http://www.viitorplus.ro

Despre Dolce Sport

Dolce Sport, televiziunea de sport a Romtelecom, este prezenta pe piata din 2010 si si-a obisnuit clientii cu un continut de calitate si exclusiv, transmis pe canalele Dolce Sport 1, Dolce Sport 2, Dolce Sport HD (cu emisie permanenta), dar si pe Dolce Sport 3 si Dolce Sport 4 (cu emisie temporara). Dolce Sport este prezent si online, pe www.dolcesport.ro si pe https://www.facebook.com/dolcesport. De asemenea, postul poate fi urmarit live si pe www.dolcetv.ro

Pentru mai multe informatii despre Crosul Padurii, accesati www.crosulpadurii.ro sau pagina  www.facebook.com/CrosulPadurii. De asemenea, o puteti contacta pe Teodora Palarie, vicepresedinte ViitorPlus, la 0735.854.169 sau pe e-mail la teodora.palarie@viitorplus.ro. (comunicat si foto: ViitorPlus)