Cursuri de initiere in ju-jitsu la Brasov

Detalii
Comentarii
Galerie foto

Clubul sportiv Akari din Brasov anunta ca deschide inscrierile pentru noile grupe de initiere in ju-jitsu, incepand cu data de 1 mai. Sunt acceptati copii cu varste de peste 5 ani. Sub sloganul „Disciplina, perseverenta, respect” cursurile de autoaparare reprezinta un bun prilej de combatere a bullying-ului, dar si de deschidere a unor noi orizonturi, spre sistemul competitional (participarea lc concursuri).

„Vino sa te antrenezi alaturi de noi si iti vei imbunatati sistemul cardiovascular, astfel ca pe langa o suplete sporita a corpului, vei dobandi si o rezistenta mai buna la efort, reflexe si o mai buna coordonare motrica”, este mesajul de intampinare lansat de scoala de arte martiale din Brasov, care isi desfasoara activitatea pe strada Avram Iancu, la numarul 52.

Cursurile sunt sustinute de sensei Ciprian Bucur (2 dan ju-jitsu), sempai Andreea Ciornei (1 dan ju-jitsu) si sempai Alex Blanaru (1 dan ju-jitsu). Pentru informatii suplimentare: 0740.502.610.

Despre ju-jitsu sau „arta supletei”

Intalnit si sub formele de jujutsu, jujitsu, jiu-jitsu sau jiu jitsu, ju-jitsu este un sport care face parte din categoria de arte martiale cu origine in Japonia. Mai este cunoscut, in traducere, ca si „arta supletei”.

Tehnicile utilizate in ju-jitsu contin, in primul rand, proiectari ale adversarului la podea, imobilizari, strangulari si un numar important de tehnici articulare. Folosirea eficienta a biomecanicii corpului si varietatea mare de tehnici fac din ju-jitsu o foarte eficienta metoda de autoaparare. Ju-jitsu e un sistem de lupta de aparare individuala, in care nu sunt folosite arme sau obiecte, ci numai segmentele corpului, ce are ca principal obiectiv punerea adversarului la sol si imobilizarea lui.

Luptatorul aflat in aparare (defensiva) utilizeaza impotriva adversarului o serie de tehnici si procedee (prize, lovituri, torsionari si intinderi ale ligamentelor), care provoaca, la randul lor, dureri de o intensitate crescuta, pana la nivel de insuportabil.