Exercitii fizice impotriva COVID

Detalii
Comentarii
Galerie foto

Medicul si conferentiarul universitar Bogdan-Alexandru Hagiu, de la Facultatea de Educatie Fizica si Sport a Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, sustine, pe baza datelor din literatura de specialitate, ca exercitiile fizice moderate pot fi aproape la fel de eficiente in prevenirea formelor grave de COVID-19 ca un vaccin.

Exercitiile fizice de intensitate moderata

„Exercitiile fizice de intensitate moderata pot fi aproape la fel de eficiente in prevenirea formelor grave de COVID-19 ca un vaccin. Numeroase lucrari stiintifice din toata lumea argumenteaza aceasta afirmatie. Brandenburg, in 2021, a publicat un studiu ce arata un procent de preventie a formelor spitalizabile de 64% sau chiar 78%. In Statele Unite, aceste exercitii fizice au fost recomandate ca profilaxie secundara, dupa vaccinare. Avantajul exercitiilor fizice este ca eficienţa lor in prevenirea formelor grave ale bolii nu diminueaza în timp. Ba chiar este asigurata o rezerva antiinflamatorie timp de doua saptamani după incetarea practicării exercitiilor”, a declarat Hagiu pentru agentia nationala de presa AGERPRES.

Prima ipoteza medicala care a sustinut posibilitatea preventiei formelor spitalizabile de COVID-19 prin biogeneza mitocondriala indusa de efort fizic moderat a fost publicata in august 2020 de catre conferentiarul Bogdan-Alexandru Hagiu, inaintea inceperii vaccinarii pe scara larga.

Activitatea fizica nu poate inlocui un vaccin adecvat

„A urmat, anul trecut, tot sub semnatura mea, un articol cu factor de impact 4,41, aparut in Medical Hypotheses, care descrie un mecanism ipotetic de «spalare» a virusului din vasele de sange sub actiunea exercitiilor fizice de intensitate moderata. Un aspect important din articolul mentionat este ca, teoretic, exercitiile fizice de intensitate moderata au aceeasi eficienta pentru toate tulpinile de SARS-CoV-2, deci acest tip de profilaxie ar putea fi folosit in special in perioadele in care este nevoie de un vaccin actualizat.

Este de mentionat ca noua variantă BA.2.75 reuseste sa eludeze toate terapiile cu anticorpi monoclonali aprobate. Important este si faptul ca de acest tip de profilaxie pot beneficia nu numai oamenii sanatosi, dar si suferinzii de diabet, hipertensiune, poliartita reumatoida, insuficienta renala cronica, ba chiar si HIV. Trebuie precizat insa ca activitatea fizica nu previne decat in mica masura infectarea cu virusul ucigas, doar 10%, deci nu poate inlocui un vaccin adecvat”, a adaugat medicul. (credit foto: Gabin Vallet/ Unsplash)