Premiera in Romania! Tara noastra va fi gazda primului Campionat Mondial de gimnastica organizat vreodata in Romania. E vorba de Campionatul Mondial de Gimnastica Ritmica pentru Junioare, care se va desfasura anul viitor, in 2023.
Evenimentul va avea loc in perioada 6-8 iulie 2023, la BT Arena – Cluj Napoca si este organizat de catre Federatia Romana de Gimnastica Ritmica sub egida Federatiei Internationale de Gimnastica (FIG), in parteneriat cu Ministerul Sportului si cu sprijinul Primariei Municipiului Cluj-Napoca.
„Aceasta este a doua editie a Campionatelor Mondiale de Junioare organizate la nivel international, prima avand loc la Moscova, Rusia in 2019, unde au participat 322 sportive din 61 tari. In urma succesului primei editii, datorat numarului mare de participanti, Comitetul Executiv al Federatiei Internationale de Gimnastica a anuntat adaugarea Campionatelor Mondiale de Junioare in calendarul sportiv oficial, care se vor desfasura la fiecare doi ani, in ani impari. Editia din 2021 a fost amanata din cauza pandemiei Covid-19”, informeaza Federatia Romana de Gimnastica Ritmica.
Informatii in plus despre acest eveniment sportiv gasiti aici. (credit foto: Federatia Romana de Gimnastica Ritmica)