Competitii de scrima la Bucuresti

Detalii
Comentarii
Galerie foto
Harta

In urmatoarea perioada, capitala Romaniei va fi locul de intalnire al scrimerilor nostri de la categoriile de varsta juniori si cadeti, de la armele sabie si spada, pentru ca Bucurestiul va fi scena mai multor concursuri de scrima, programate in luna ianuarie a lui 2018.

Campionatul National de Sabie pentru Juniori

In zilele de 17-20 ianuarie, Federatia Romana de Scrima (presedinte Laura Badea-Carlescu) organizeaza, in Sala de Scrima Ana Pascu (fosta Floreasca, pana in 2016) din Bucuresti, Campionatului National de Sabie pentru Juniori. Concursul se va desfasura la feminin si masculin, la individual si pe echipe, iar la start se vor prezenta sabreri de la toate cluburile din Romania.

Programul celor 4 zile de concurs este următorul:

- miercuri, 17 ianuarie, de la ora 9 - sabie feminin individual;

- joi 18 ianuarie, de la ora 9 - sabie feminin echipe;

- vineri, 19 ianuarie, de la ora 9 - sabie masculin individual;

- sambata, 20 ianuarie, de la ora 9 - sabie masculin echipe.

Campionatul National de Spada pentru Cadeti

In aceeasi perioada (17-20), tot la Bucuresti, dar in Sala de Scrima CSA Steaua, se va tine Campionatul National de Spada pentru Cadeti, dupa urmatorul program:

- miercuri, 17 ianuarie, de la ora 9 - spada feminin individual;

- joi, 18 ianuarie, de la ora 9 - spada feminin echipe;

- vineri, 19 ianuarie, de la ora 9 - spada masculin individual;

- sambata, 20 ianuarie, de la ora 9 - spada masculin echipe.

Campionatul National de Spada pentru Juniori

In continuare, adica in 21-24 ianuarie, tot Sala de Scrima CSA Steaua va gazdui Campionatul National de Spada pentru Juniori (fete si baieti, individual si echipe).

Programul intrecerii:

- duminica, 21 ianuarie, de la ora 9 - spada individual masculin;

- luni, 22 ianuarie, de la ora 9 - spada masculin echipe;

- marti, 23 ianuarie, de la ora 9 - spada feminin individual;

- miercuri, 24 ianuarie, de la ora 9 - spada feminin echipe.

Cupa Riposta la sabie pentru cadeti

In zilele de 27-28 ianuarie, in Sala Polivalenta din Bucuresti este programata Cupa Riposta, o competitie ce conteaza si ca etapa (a 9-a) in Circuitul European de Sabie pentru Cadeti (masculin si feminin, la individual si pe echipe).

Evenimentul este organizat de Clubul Riposta din Bucuresti, club sportiv de scrima infiintat in anul 2008, care are ca scop atat activitatea sportiva pentru amatori, cat si cea de performanta.

Campionatul National de Sabie pentru Cadeti

Calendarul competitional pe ianuarie se va incheia in Sala de Scrima Ana Pascu, unde se organizeaza, in zilele de 29-30 ianuarie, Campionatul National de Sabie pentru Cadeti (individual si echipe, masculin si feminin). (Foto: Federatia Romana de Scrima)